Singuratatea numerelor prime – Paolo Giordano

Despre cartea The Solitude of Prime Numbers am citit prima oara la Octavian, dupa care am zarit o parere favorabila si pe un alt blog. Chestia asta m-a indemnat, desigur, sa-mi comand de pe bookdepository cartea (cu toate ca stiam ca exista si traducerea in limba romana).
Asa cum am spus si aici, cartea asta m-a plimbat mult si prin multe locuri. Ale mintii in special, fiindca nu e o carte despre calatorii. Este, insa, o carte despre sentimente, despre post-trauma, despre tragic si despre durere. Si, printre astea, despre iubire. O iubire diferita, nemarturisita si pastrata in ungherele cele mai ascunse ale sufletului de teama de-a nu o pierde.
Cartea asta este ravasitoare, coplesitoare, exagerat de captivanta si tulburatoare. Prima parte (cel putin), e mai mult decat o relatare, e o traire. Cu sufletul la gura am citit pana m-au usturat ochii duminica trecuta. Nesansa a facut sa nu pot citi saptamana ce tocmai a trecut, insa astazi am dat gata si cealalta jumatate deoarece nu mai rezistam, stateam ca pe ghimpi.

Alice si Mattia, doua suflete tulburate, isi traiesc iubirea in propriul lor fel, tinand-o ascunsa de parca in acest fel ar proteja-o, ar prelungi-o, ar duce-o pana la infinit, asa cum putem duce si numerele prime. Ei insisi sunt doua numere prime care, din pacate, vor avea mereu intre ei un alt numar care nu-i lasa sa se atinga.
Personajele sunt complexe si niciodata pe deplin intelese, iar asta nu o spun cu o voce ironica, asa cum as vorbi de “saracii copii bogati” care-si cauzeaza problemele ce nu le au. Drama lor este undeva dupa granitele dramelor supreficiale, tinde catre abstractizare chiar. In viata lor regasim franturi din vietile noastre, drame pe care nu le spunem niciodata cu voce tare, dureri pe care niciodata nu le cantam. E o carte minunata si trista in acelasi timp. Asa cum mi-a spus Octavian, putine carti cred, in acest an, ma vor mai face sa tresar, sa traiesc la fel cum mi s-a intamplat citind acest roman…